Mă întreb cum au fost pentru tine aceste zile libere…
Poate ai plecat departe de casă sau te-ai preocupat de relații, acasă.
Eu m-am uitat un pic peste umăr, la mine din acest an.
Poți să îți iei o clipă să încerci și tu.
În acest an am avut ocazia să ascult, să ofer mai multă susținere în relația cu partenerul (să privesc, să simt, să observ) și să descopăr la mine ce stare mă determină să dau uneori prea multe directive copiilor.
Nu am descoperit altceva decât ce știe toată lumea și cu toate acestea nu dă mare importanță. Când modific ora la care adorm sau consum mai multe făinoase decât legume și proteine, corpul meu acumulează oboseală și mă simt de parcă aș avea multipli factori stresori în viața mea.
Mă întreb dacă ai observat cum te influențează lipsa de somn/ somnul adecvat, ceea ce mănânci.
Cred că poți să fii mai atent(ă) la cât dormi, cum dormi și ce mănânci astfel încât să poți gestiona mai ușor starea emoțională.
Oamenii cu care mă întâlnesc la cabinet înregistrează ameliorări semnificatve ale anxietății când vin la terapie și se simt susținuți, adorm cât mai devreme cu putință și mănâncă suficient de conștient.
Ce mă ajută pe mine:
Somnul,
cantitatea infimă de făinoase și dulciuri consumate,
cele 2 întâlniri de Yoga dintr-o săptămână care încă mi se par o corvoadă pentru că prefer mersul pe jos,
susținerea pe care o primesc de la partener și părinți,
observarea conștientă (ce se întâmplă cu mine acum? ce simt?)
conectarea cu prietenii și oamenii dragi din viața mea.
Dacă nu dorm cât am nevoie, nu mănânc ce este necesar pentru corpul meu, toate celelalte îmi par uneori imposibil de făcut, alunecând foarte ușor pe pilot automat așa cum ți se întâmplă și ție.
Dacă în această perioadă nu te-ai simțit chiar grozav întreabă-te cât ai dormit, cum și ce ai mâncat sau cât te-ai conectat cu oamenii dragi ție.
Toate acestea contează pentru starea ta de bine…
Sper să te îngrijești de tine așa cum îți pregătești casa pentru Crăciun!